Se afișează postările cu eticheta torturi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta torturi. Afișați toate postările

Tort Tiramisu

De mult am pregatite pozele sa pun varianta mea de tiramisu pe blog, dar n-am apucat. De data asta mi-a fost ceruta reteta si profit de ocazie.


Ingrediente (pentru o tava rotunda cu diametru de 26 cm):
- 12 galbenusuri
- 9 albusuri
- 100 g de zahar pudra
- 150 ml de lapte
- 750 g de mascarpone
- 2 plicuri de gelatina alimentara
- piscoturi
- cafea
- cacao
- apa

Se amesteca galbenusurile cu zaharul pudra si cu laptele si pe pu pe aburi amestecand pana cand se ingroasa. Ar trebui sa arate ca in poza urmatoare:


Intre timp se face si cafeaua si se lasa sa se raceasca.
Gelatina se inmoaie in 10 linguri cu apa si se lasa pana cand se umfla si dispare apa. Cand sunt aproape gata galbenusurile se adauga si gelatina si se amesteca pana cand se topeste.
Se ia crema de pe aburi si se lasa sa se raceasca. Se bat bine de tot albusurile cu o lingura de zahar pana cand se intaresc.
Mascarponele se adauga in galbenusuri si apoi se incorporeaza si albusurile. Si crema e gata!

Se pregateste o tava cu fund detasabil imbracand-o cu folie alimentara si se goleste o treime din crema. Piscoturile se inmoaie in cafea si se aranjeaza in tava:


Se pune inca o treime din crema peste piscoturi, apoi inca un rand de piscoturi si ultima treime din crema:


Se acopera apoi tava cu folie alimentara si se pune la frigider cateva ore pana cand se intareste. Eu de obicei o las de seara pana a doua zi.

Dupa ce s-a intarit se desface tava si se rastoarna pe o farfurie. De jur imprejur se lipesc piscoturi (eu le tai putin intr-o parte ca altfel sunt prea inalte si nici nu au stabilitate pe farfurie) ca un gardulet, iar pe deasupra se cerne cacao.


Pentru decor, dar si pentru a sustine piscoturile de pe margine pana cand se lipesc de crema, se foloseste o panglica (mai lata si rosie ar fi aratat mai bine).

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Tort Egiptean

Nu stiu de unde-i vine numele, dar tortul e delicios. Am salvat reteta de pe blogul Amaliei de  cel putin un an de zile, dar nu am gasit ocazia potrivita sa-l fac. Cei din jurul meu prefera in general torturile cu mult blat si putina crema, iar acesta e exact pe dos. Cu toate acestea mie nu mi s-a parut gretos deloc, e doar diferit de torturile obisnuite cu blat si crema.



Si sa trecem la reteta:

Se fac 3 foi, fiecare dintre ele cu urmatoarele ingrediente: 2 albusuri, 2 linguri de zahar, 40 de grame de nuca macinata si o jumatate de lingura de faina. Se bat albusurile spuma impreuna cu zaharul ca si la bezele. Cat e suficient de tare se adauga nuca macinata si faina. Se intinde pe fundul unei tavi de tort cu diametrul de 24 cm si se pune in cuptor la foc mic pentru cca 20 de minute.



Crema 1: 6 galbenusuri (cele ramase de la foi), 6 linguri rase de zahar, 2 linguri cu amidon, 340 ml lapte, 170 g unt nesarat, esenta de vanilie (eu am folosit 4 plicuri de zahar vanilat, dar pentru a nu fi prea dulce am mai adaugat doar 4 linguri de zahar in loc de 6) .
Se amesteca galbenusurile cu zaharul pana cand acesta se topeste, se adauga amidonul si apoi laptele. Se pune totul pe foc mic pana se ingroasa ca o budinca. Se lasa sa se raceasca si apoi se amesteca cu untul.

Crema 2: 200 ml de frisca, 100 g de nuca macinata (nu foarte marunt), 100 g zahar.  Zaharul se caramelizeaza si se intine intr-un strat subtire pe o tava unsa in prealabil cu putin unt. Se lasa sa se raceasca si apoi se desprinde de pe tava si se marunteste cat mai bine (eu am folosit blenderul si s-a facut aproape ca si zaharul tos). Se bate frisca bine si apoi se adauga nuca macinata si zaharul caramel.

Asamblare: Se pune o foaie, apoi o treime din crema 1 (cea de vanilie), apoi o treime din crema 2 (frisca), apoi foaia a doua si tot asa pana se termina foile si crema. Se orneaza dupa preferinte sau inspiratie.


Si o poza cu o sectiune:

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Tort cu nuca

Am gasit tortul asta pe un site Lissa's Cakes si arata o nebunie.
Acum ca l-am facut mi-am dat seama ca e foarte foarte bun.Daca sunteti cuminti il fac joi si pentru voi.
Aluatul pentru foi

200 g nuci prajite, macinate
200 g zahar
2 linguri cu miere,
1 ou
4 linguri lapte
1 lingura rasa bicarbonat amoniu
200 g faina

Se framanta un aluat, sau robotul iul framanta, si se da la frigider cateva ceasuri.O sa fie lipicios, asa ca folositi faina la intins foile.Se fac 4 foi, eu am taiat un rotund din foaie de copt, si le-am intins pe ea.

Pentru crema

600 ml frisca
200 g nuci prajite si macinate,
esenta de rom

Astea se amesteca toate, si se umplu foile pe rand


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Tort Pian

La fiecare aniversare din familie incerc sa vin cu un tort nou, ceva deosebit, asa ca sunt mereu in cautare de retete interesante. Acest tort l-am facut prima data luna trecuta pentru ziua Motanului de Chesire si a fost asa de bun incat l-am facut din nou miercuri pentru prietenele mele (personajele din tara bucatelor). De data asta cu poze ;)

 
Ideea este preluata de pe blogul Amaliei, cu mici modificari.

Ingrediente blat: 6 oua, 100 g zahar, 70 g nuci macinate, 3 linguri cu cacao, 100 g faina, 2 plicuri de zahar vanilat, 3 linguri cu apa, 1 praf de copt

Ingrediente rulada: 4 oua, 80 g zahar, 2 liguri cu ulei, 2 linguri cu apa calda, 80 g faina, 1 praf de copt

Ingrediente crema blat: 50 g amidon, 150 g zahar, 2 plicuri de zahar vanilat, 500 ml lapte, 100 g unt nesarat

Ingrediente crema rulada: 3 galbenusuri, 100 g zahar pudra, 4 linguri cu lapte praf integral, 200 g unt nesarat, 3-4 linguri cu cacao, 1 plic zahar vanilat

Alte ingrediente optionale: 1 borcan cu gem de zmeura, 250 ml apa, 4 linguri cu zahar, aroma (se poate pune vanilie sau un plic de capuccino), 1 plic crema de ciocolata pentru prajituri

Modul de preparare

Inainte sa incepeti, inarmati-va cu multa rabdare si voie buna pentru ca e ceva de munca la acest tort. Nu vreau sa va speriati, exista si torturi mai complicate si oricum, prima data e mai greu ca a doua oara stii deja cum se face :D.

Blatul: Se separa albusurile de galbenusuri si se bat albusurile cu 2 linguri se zahar apoi se lase deoparte. Galbenusurile se amesteca cu restul de zahar si cu cele doua plicuri de zahar vanilat adaugand treptat cate o lingura cu apa. Faina se amesteca cu praful de copt si cacaoa si se incorporeaza in galbenusuri. Se adauga cate o lingura de albus batut, amestecand de jos in sus cu o lingura de lemn. La sfarsit se pune si nuca macinata si se torna compozitia intr-o tava cu diametru de 26 cm (daca aveti o tava mai mica puteti face blatul doar din 5 oua, modificand corespunzator si restul ingredientelor) si se da la cuptor la foc potrivit pentru aprox. 15-20 de minute.


Rulada: Acelasi mod de preparare ca si la blat. Cantitatile depind de tava pe care o aveti. Ideea este ca blatul sa nu fie mai gros de 1-1,5 cm. Cantitatile de mai sus le-am folosit pentru o tava de aprox. 25x35 cm. Avand experienta de luna trecuta, cand o singura tava nu mi-a ajuns si am fost nevoita sa tai din diametru blatului maro (diametrul tortului a fost de aprox.22-23 cm), de data asta am facut doua blaturi pentru rulada.

Crema blat: Se amesteca amidonul, zaharul, zaharul vanilat si laptele ca la budinca si se pune pe foc pana se ingroasa. Cand se raceste se amesteca cu untul (daca nu e suficient de rece se topeste untul si rezulta o crema lichida). Pentru a nu ramane bucati de unt neomogenizate in crema va sfatuiesc sa lasati unul sa se inmoaine inainte de a-l folosi. De preferat ar fi sa adaugati budinca in unt si nu invers.


Crema rulada: Se amesteca galbenusurile cu zaharul pe aburi pana cand se ingroasa. Se ia de pe foc si se adauga laptele praf si cacaoa. Dupa ce se raceste se amesteca cu untul. (daca aveti nevoie de  inca o rulada se maresc putin cantitatile).

Nu-i asa ca n-a fost greu pana aici? Acum urmeaza partea de asamblare.

Se taie blatul maro in jumatate si se insiropeaza fiecare parte, cu mentiunea ca partea de jos trebuie sa fie mai putin insiropata pentru a sustine greutatea tortului. Insiropatul este optional, la fel fiind si stratul subtire de gem de zmeura care se pune pe blat. Mie imi place deoarece ii da un gust putin acrisor. Peste gem se pune jumatate din crema pentru blat. Blatul pentru rulada se taie in fasii de 3-5 cm (in functie de cat de inalt vreti sa fie tortul, ale mele au fost de 4,5 cm) si se ruleaza fiecare fasie ca in pozele de mai jos si se aseaza peste blatul maro:

Peste rulada se adauga restul de crema pestru blat peste care se pune cealalta jumatate a blatului maro insiropat si uns cu un strat subtire de gem de zmeura. Eu am imbracat tortul in crema de ciocolata si am presarat migdale prajite.


(Out of the record, sub crema de deasupra mai exista si un strat de glazura care nu s-a intins bine si arata ca naiba si din cauza careia s-a taiat foarte greu tortul deoarece era prea tare)

Si gata! Cred ca mi-a luat mai mult timp sa scriu reteta decat sa o fac :)).

O felie virtuala si pentru Ducesa noastra care a fost absenta motivat de la petrecere:


Era sa uit, dau un premiu (inca nu stiu ce, dar o sa ma gandesc pana atunci) primului personaj din povestea noastra care va face acest tort. Macar sa stiu ca nu m-am chinuit degeaba sa-i scriu reteta :p
  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS
Free Website TemplatesFreethemes4all.comFree CSS TemplatesFree Joomla TemplatesFree Blogger TemplatesFree Wordpress ThemesFree Wordpress Themes TemplatesFree CSS Templates dreamweaverSEO Design